cloud
cloud
cloud
cloud
cloud
cloud

Activitati Gradinita Rising Stars


activity image

Club The Sound of Music (Canto, Cor)

    Howard Gardner, cel care a elaborat teoria inteligenţelor multiple, sfătuieşte că începerea educaţiei muzicale să se facă de la o vârstă cât mai fragedă. Copilul va avea astfel performanţe academice ridicate şi va capătă abilităţile necesare unei vieţi echilibrate, precum disciplină, perseverenţă, abilitatea de a coopera, de a face faţă stresului, dorinţa de cunoaştere şi nu în ultimul rând, abilitatea de a-şi exprimă sentimentele.


Muzică este un mod plăcut, interactiv şi relaxant, prin care copiii îşi dezvoltă inteligenţă, gândirea, imaginaţia şi modul de a comunica. De aceea, THE SOUND OF MUSIC propune un program unic, prin care cei mici pot învaţă de la o vârstă fragedă tainele muzicii, într-un mod plăcut şi distractiv. Acest club urmăreşte o iniţiere în lumea artei, a sunetelor care să contribuie la dezvoltarea facultăţilor senzoriale, motrice, cognitive şi afective ale copiilor.
În cadrul clubului THE SOUND OF MUSIC, copiii descoperă tainele muzicii prin ascultare şi cântare, mişcare şi acompaniament ritmic (jucării sonore, instrumente de percuţie), după auz. Prin intermediul cântecului, al jocurilor muzicale, al audiţiilor, cei mici sunt învăţaţi să asculte muzică, îmbogăţindu-li-se cu mult impresiile muzicale, li se trezeşte dorinţa de a cânta şi li se formează priceperi şi deprinderi elementare de a interpreta clar, melodios şi expresiv piese muzicale destinate copiilor.
Cântecele şi jocurile muzicale prin conţinutul lor pozitiv de idei, exprimat într-o formă emoţională, convingătoare, influenţează trăsăturile de caracter şi de voinţă, în curs de formare, ale copiilor. Ei învaţă să fie buni, harnici, generoşi, neînfricaţi; învaţă să-şi iubească familia, natură înconjurătoare.

Muzică este o lege morală. Ea da suflet universului, aripi gândirii, avant închipuirii, farmec tinereţii, viaţă şi veselie tuturor lucrurilor. Ea este esenţă ordinii, înălţând sufletul către tot ce este bun, drept şi frumos.”  Platon